Cel mai de seamă ierarh al Ţării Româneşti, deopotrivă păstor şi învăţător, a fost şi rămâne Mitropolitul Antim Ivireanul. Deşi n-a fost român de neam, prin harul cuvintelor şi al vieţii lui, Mitropolitul Antim a fost iubit şi preţuit de poporul nostru, care a văzut în el un adevărat „om al lui Dumnezeu”. Aşa se şi explică decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din iunie 1992, prin care strălucitul între ierarhi, Antim Ivireanu, a fost confirmat (oficial) în rândul sfinţilor, ca Ierarh-Martir, prăzmuit la 27 septembrie.

Originar din Iviria, născut pe la 1650, pe numele de botez Andrei, tânărul este luat rob de turci şi adus la Constantinopol. Aici este răscumpărat de Patriarhia ecumenică unde şi învaţă sculptura în lemn, pictura şi broderia, precum şi limbile greacă, turcă şi arabă. În jurul anilor 1690, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu îl aduce în Ţara Românească, unde devine ucenic tipograf la fostul episcop Mitrofan al Huşilor. Pentru viaţa sa înalt duhovnicească oglindită şi activitatea sa culturală, a fost ales episcop al Râmnicului la 16 martie 1705, iar la 22 februarie 1708, episcopul Antim este înscăunat mitropolit, de faţă fiind şi patriarhii Alexandriei şi Ierusalimului. A desfăşurat o bogată activitate tipografică. În total, Sfântul Antim a tipărit 63 de cărţi, 39 cu mâna sa, 21 în româneşte, 4 fiind scrise de el însuşi. Multe cărţi sunt ilustrate cu miniaturi gravate chiar de mâna lui, de o măiestrie şi frumuseţe deosebită. Între cărţile de folos sufletesc puse la îndemâna credincioşilor se numără şi „Didahiile” (predicile) sale, precum şi „Învăţăturile creştineşti” (1700).

Înflăcărat patriot şi luptător împotriva asupririi turceşti, ca şi voievodul şi susţinătorul său Constantin Brâncoveanu, Mitropolitul Antim este arestat, în primăvara anului 1716; forţat să-şi dea demisia şi refuzând-o, Mitropolitul Antim este caterisit, pe nedrept, de Patriarhia ecumenică, urmând să fie închis pe viaţă în Mănăstirea Sfânta Ecaterina din muntele Sinai. Pe drum, însă, ostaşii turci l-au omorât, aruncându-i trupul în apele râului Tungia, lângă Adrianopol. Abia după 250 de ani (1966), Patriarhia ecumenică a anulat nedreapta sentinţăde caterisire dată asupra marelui Ierarh şi Mucenic Antim.